De mult nu am mai simtit entuziasmul sarbatorilor. Nici nu mai stiu, probabil de cand eram mica. O buna perioada de timp nu am dat 2 bani pe sarbatori in general, ba era mama departe, ba eram doar cu ea, ba eram singura in tara din nou.
Imi amintesc cu drag de sărbătorile din copilarie cand faceam ornamente de brad cu mama si ne cacaiam pana ne trezeam ca e 24 decembrie si ne apucam de facut curat pana la 12 noaptea sa nu ne prinda Crăciunul cu mizerie in casa. De bunatati ne apucam mai din timp, de cu o zi 2 inainte. Apoi mergeam in prima zi la nasi, a2a ne relaxam iar in a3a era ziua mamei si ne adunam cu bunici matusi, veri, prieteni, intr-un apartament micut de 2 camere. Dar ne era bine asa.
De cand am nascut ma gandesc la Craciun, cum va fi primul cu fiica noastră, cum va avea 9 luni de Craciun, cum ne vom pregati cu cadouri pentru ea, cum o sa fim noi 3 sau cu bunicii ( ca nu stii niciodata cum te loveste covidul) cum vom impodobi casa, cum vom asculta colinde.
Desi umbla vorba prin targ ca as fi cam grinch, anul acesta am bifat cam toate traditiile, am cantat colinde cu ea inca de prin noiembrie, am ascultat si in masina, am facut brad desi ma cam temeam ca o sa traga de el si l-am cocotat, cadouri am luat, curatenia probabil o sa ramana in ultima zi, iar mancarurile.... Abia ma pot concentra pe ce ii dau sa manance de pe o zi pe alta. Cert e ca, da, de-abia astept sa fie Crăciunul. Si desi nu imi place zapada si frigul, mi-ar plăcea sa avem parte si de zapada de primul ei Crăciun.
Sa fie sarbatori cu biniste, ca am înțeles ca a fost votat in 2021 ca fiind cuvantul care defineste mai nou starea de bine de acasa.
Photo: pixabey.com
Comments
Post a Comment