Acum câțiva ani (stateam în Belgia pe vremea aia cu mama mea), a venit în vizita o fetita la noi. Sa zic ca avea vreo 4 ani pe atunci? Cam asa. De fiecare data când venea cautam ceva de făcut în Bruxelles, ba o duceam la piscina, ba la cumpărături pe Rue Neuve, ba la câte un muzeu ceva, incercam sa o distram cum s-ar spune.
Fix în weekendul respectiv se nimerise sa fie expoziție la Muzeul de Științe Naturale " Bebes animaux". Deja ne gândeam ce entuziasmata va fi cea mica atunci când va vedea animalutele mici și drăgălașe.
În fine, ajungem cu copilul la expoziție și eu și mama eram incantate așteptând sa vedem reacția copilului, doar ca ea, saraca, ne zicea după fiecare animalut pe care îl vedea "il est mort". Toate erau bune și frumoase, doar ca am omis un mic amănunt, animalele astea nu erau vii.
Atunci am realizat ce rateu grosolan am dat. Am traumatizat copilul ducându-l la marita expoziție cu bebeluși de animale impaiate. Avea dreptate bietul copil sa fie dezamăgit, dar ce naiba a fost in mintea noastră de femei mature?
Noi de 10 ani ne tot amuzam de ideea noastră tampita, copilul a uitat, hopefully, cert e ca încă tine la noi, deci e cat de cat ok. Si cand aud replici de genul "e doar un copil", " copiii nu stiu ce vor", ba știu foarte bine ce nevoi au, ce ii face fericiți, ce jucării le stârnesc interesul, doar în mintea noastră de adulți incompetenti copiii nu înțeleg nimic. Ma tem, din păcate, ca înțeleg mai multe decât am vrea noi sa credem ca o fac.
Hai, bisous partout!
Comments
Post a Comment