Ce bine că trăim in era tehnologiei

E tare urata vremea, dar am ieșit mai devreme că trebuia sa ridic un pachet de la pachetomat și când am ajuns afara, surpriza, nu mai aveam credit/internet, ceea ce înseamnă timp pt meditat. Sunt atât de dependenta de telefon, încât uneori parca mă bucur de libertatea de a medita.

Așadar, stăteam eu așa și mă gândeam la pozele de anul trecut (căci Google photos mă anunță zilnic ce făceam acum un an) și mă gândeam că avem mare noroc cu telefoanele astea. Anul trecut nu știam pe ce planeta sunt, uneori chiar mă simțeam ca o găină fara cap, eram năucă rău de tot, nu îmi amintesc mai nimic din ce s-a întâmplat, marele meu noroc e că am filmat și fotografiat. Îmi pare cumva rău că nu am fost prezenta 100%, dar mă bucur că măcar prin poze și filmulețe aud/vad cum era Delia. E trist cumva, dar ce bine îmi pare că măcar acum o văd. Ce m-aș fi făcut eu oare fără amintiri?

Comments

Unde-i aia de dinainte?

Trebuia sa ajung la control ginecologic la 6 luni dupa ce am nascut, doar ca timpul nu imi este intotdeauna cel mai bun prieten, ba m-au mai sabotat si cei de la Medicover si mi-au anulat in 2 luni controalele si uite asa ca in loc de controlul de 6 luni, s-a facut de 9 luni. Am facut analizele si dupa ce am primit rezultatele hai sa merg sa mi le interpreteze. Ajung acolo, plin de gravide fericite cu sarcini mai mici, mai mari, in fine. Ma uit in jos la pantalonul meu, surpriza... O pata de banana, pentru ca hei, facem autodiversificare si ii era foame copilului in masina. Racai banana cu unghia, ca nu aveam alta opțiune la momentul acela si stateam si ma gandeam, cum ar fi sa le zic gravidelor "vedeti pata asta? E banana, asa o sa fiti si voi peste cateva luni". Mai arunc un ochi peste bluza sa vad daca mai am si alte pete, un san la loc celalalt iesit. Si ma bufnea cumva rasul cat imi lua sa ma pregătesc cand mergeam la un control in sarcina sau inainte, ca ma schimbam de ...

La sala din Salajan

Mi-am luat ieri inima in dinti si am zis sa verific daca sala de fitness de langa casa are un program decent, adica de la 6-7 sa pot ajunge si eu. Acasa e o adevarata aventura sa fac sport, daca e treaz copilul ma trage de toate alea, basca se urca pe mine daca fac abdomene. Daca doarme, singurul loc in care as putea face ar fi la bucatarie, insa pe langa faptul ca sunt inconjurata de ispite alimentare, ma mai trezesc ca nu am dat bine cu matura si mi se lipeste vreo bucata de banana de talpa sau mai simpatic, las greutatile pe masa si cand se trezeste mezina trage de ele pana aterizeaza (hopefully) pe gresie. Ca mi-am facut vreo 10 cruci in cerul gurii sa nu cumva sa ii cada in cap in cele 5 secunde in care am vazut scena. Norocul ei, i-a cazut fix langa picior. In fine. Cu copilul in carut ajung acolo, pe langa sala vuiau pustani musculosi care ma priveau curios, ce mama dracului face asta cu carutul la sala? Dar nu puteam eu sa le zic: " pai ma baieti, cand faceam eu sala voi ...

Alaptarea - între plăcere și durere

De când eram însărcinată mi-am dorit să alăptez exclusiv cat mai mult timp, doar că socoteala de-acasa nu se potrivește tot timpul cu cea din târg, așadar alăptarea mi s-a părut challenging și încă mi se mai pare, după 7 luni. Primele zile credeam că nu fac ceva bine, întrebam pe toată lumea din spital daca o alăptez bine, fiecare îmi explica diferit. Echipa de Neonato mă îndemna într-un mod agresiv sa îi dau formula, spunandu-mi că plânge pentru că îi e foame. Eu pe de altă parte fiind chitita pe ce învățasem la cursurile prenatale, nu voiam neam. Până la urmă am cedat și mi-a părut foarte rău, am suferit efectiv pentru că îi dau lapte praf iar în următoarea zi după externare am mers la medicul pediatru care era și consultant in alăptare pentru a mă lămuri daca fac ceva gresit, daca are copilul vreo problema. Știam că alăptarea nu doare, așa învățasem, pe mine mă durea. Știam că simți plăcere când alăptezi, nu simțeam plăcere, ci doar durere. Nimeni nu îți spune că până nu ...

Madame Gogany

Search This Blog