Mi-e teama că nu știu să gestionez situațiile, că sunt o nepricepută. Parca degeaba am 34 de ani ( deși merg pe 35), iar în același timp simt că aspir la aceleași placeri. As merge țopăind la un concert, bălesc la un gin tonic (pe care poate că l-aș putea bea și acum daca nu m-as ameți din 2 rumkokos), visez la o baie in piscina și la o ora de fitness fara să urmaresc webcamul dacă s-a trezit odorul.
Am urmărit ieri un webinar al Uraniei Cremene. Urmărit e mult spus, in cele 2 ore, in timp ce găteam, am mers să adorm copilul de 2 ori. Cert e că vorbea despre frica, acel sentiment care ne urmărește de peste doi ani pe toți și pe care îl negam când vine vorba de copii.
Ajungând la teama de întuneric mi-am amintit de perioada in care făceam babysitting prin Belgia și la un moment dat am fost cu 2 familii in Elveția. Toate bune și frumoase (sau nu chiar), ideea e că unul dintre băieței, care avea probabil în jur de 1 an, a fost ținut în baie cu lumina stinsă drept pedeapsa. M-a socat și atunci, și acum sunt cu atât mai indignata. Cam ce putea face un copil de 1an pentru a primi asemenea tratament? Cam la ce l-ar ajuta experiența? Cum o fi ajuns copilașul respectiv? Cam cat de teama de întuneric i-o fi și ce alte fobii o avea acum?
Parentingul asta e treabă grea, mai ales când ai de aface cu propriile emoții pe care uneori ești nevoit să le calci in picioare, însă sinceră să fiu, de teama cred ca urmăresc/citesc literatura de specialitate. Teama de a nu greși, teama de a nu ajunge sa cresc un copil cu care nu ne putem înțelege și multe altele pe care nu le mai enumăr. E clar că greșesc, dar poate un pic mai puțin decât aș face-o fara, cel puțin așa îmi place să cred.
Comments
Post a Comment