Skip to main content

Bunicii noștri ursuzi

Aveam deunăzi o discuție cu o prietenă despre bătrânii din România și despre faptul ca ține de alegeri cum te comporți cu ceilalti, cum că în alte țări bătrânii sunt mai draguti cu cei din jur, nu ca în România.

La nivel teoretic așa e, dar daca cobori din palatul de cleștar în care te afli, si te gândești un pic, cum naiba să fie fericiți oamenii ăștia când singura plăcere e să stea la TV, unde se dau numai nenorociri și mizerii. Mare parte din ei abia reușesc să trăiască de pe o zi pe alta, grijile lor sunt legate de bani, de cat s-au scumpit alimentele și de medicamente și boli. Vacante? Ei bine, nu știu câți dintre ei au avut parte de vacante odată ieșiți la pensie. Mai sunt unii norocoși care au nepoții aproape și își găsesc un scop în a-i crește și a le face toate poftele, probabil cei mai fericiți dintre aceștia. 

Mama mea a ieșit la pensie în Belgia anul acesta și a primit imediat un plic de la un ONG care se ocupă de bătrâni, oferindu-le idei de activitati, pentru ca în sfârșit au timp de așa ceva. Numai simplul fapt că nu ești invizibil, nu ești de prisos pentru societate, cred că te poate antrena să fii cumva mulțumit de viața pe care o duci și implicit să te comporți decent cu ceilalți. Cum sunt grupurile de pensionari care vin sa viziteze România? Paradiți asa cum sunt, ca unii abia se mișcă, profită de timpul liber, de uneori ma gandesc ca ghizii turistici fac practica la SMURD înainte de a fi angajați pentru o agenție care organizează excursii pentru pensionari. 

Nu neg, nu suntem învățați să empatizăm cu ceilalți, să ii protejam, ci suntem învățați de mici să călcăm pe cadavre, să nu ne pese, dar oare mai ține de alegerea ta să fii altfel când nu ai energie să te gândești că se poate și altfel? Înclin să cred că nu, iar comportamentul lor atrage, evident, un comportament similar de la cei din jur și uite cum se învârt într-o buclă din care nu pot ieși. 

Partea bună e ca mai sunt și bătrâni simpatici, ca cei care stau sub noi și cărora le arunca zilnic în cap (tavan) Delia fel de fel de jucării și ei sunt drăguți cu noi în continuare. :) Norocul nostru că el nu prea aude bine ca e fost genist și mai au și vreo 4 nepoți. Mare noroc avem cu ei, că ei cu noi... sigur nu. 

Comments

Popular posts from this blog

Unde-i aia de dinainte?

Trebuia sa ajung la control ginecologic la 6 luni dupa ce am nascut, doar ca timpul nu imi este intotdeauna cel mai bun prieten, ba m-au mai sabotat si cei de la Medicover si mi-au anulat in 2 luni controalele si uite asa ca in loc de controlul de 6 luni, s-a facut de 9 luni. Am facut analizele si dupa ce am primit rezultatele hai sa merg sa mi le interpreteze. Ajung acolo, plin de gravide fericite cu sarcini mai mici, mai mari, in fine. Ma uit in jos la pantalonul meu, surpriza... O pata de banana, pentru ca hei, facem autodiversificare si ii era foame copilului in masina. Racai banana cu unghia, ca nu aveam alta opțiune la momentul acela si stateam si ma gandeam, cum ar fi sa le zic gravidelor "vedeti pata asta? E banana, asa o sa fiti si voi peste cateva luni". Mai arunc un ochi peste bluza sa vad daca mai am si alte pete, un san la loc celalalt iesit. Si ma bufnea cumva rasul cat imi lua sa ma pregătesc cand mergeam la un control in sarcina sau inainte, ca ma schimbam de ...

La sala din Salajan

Mi-am luat ieri inima in dinti si am zis sa verific daca sala de fitness de langa casa are un program decent, adica de la 6-7 sa pot ajunge si eu.  Acasa e o adevarata aventura sa fac sport, daca e treaz copilul ma trage de toate alea, basca se urca pe mine daca fac abdomene. Daca doarme, singurul loc in care as putea face ar fi la bucatarie, insa pe langa faptul ca sunt inconjurata de ispite alimentare, ma mai trezesc ca nu am dat bine cu matura si mi se lipeste vreo bucata de banana de talpa sau mai simpatic, las greutatile pe masa si cand se trezeste mezina trage de ele pana aterizeaza (hopefully) pe gresie. Ca mi-am facut vreo 10 cruci in cerul gurii sa nu cumva sa ii cada in cap in cele 5 secunde in care am vazut scena. Norocul ei, i-a cazut fix langa picior. In fine. Cu copilul in carut ajung acolo, pe langa sala vuiau pustani musculosi care ma priveau curios, ce mama dracului face asta cu carutul la sala? Dar nu puteam eu sa le zic: " pai ma baieti, cand faceam eu sala voi ...

Alaptarea - între plăcere și durere

De când eram însărcinată mi-am dorit să alăptez exclusiv cat mai mult timp, doar că socoteala de-acasa nu se potrivește tot timpul cu cea din târg, așadar alăptarea mi s-a părut challenging și încă mi se mai pare, după 7 luni.  Primele zile credeam că nu fac ceva bine, întrebam pe toată lumea din spital daca o alăptez bine, fiecare îmi explica diferit. Echipa de Neonato mă îndemna într-un mod agresiv sa îi dau formula, spunandu-mi că plânge pentru că îi e foame. Eu pe de altă parte fiind chitita pe ce învățasem la cursurile prenatale, nu voiam neam. Până la urmă am cedat și mi-a părut foarte rău, am suferit efectiv pentru că îi dau lapte praf iar în următoarea zi după externare am mers la medicul pediatru care era și consultant in alăptare pentru a mă lămuri daca fac ceva gresit, daca are copilul vreo problema.  Știam că alăptarea nu doare, așa învățasem, pe mine mă durea. Știam că simți plăcere când alăptezi, nu simțeam plăcere, ci doar durere. Nimeni nu îți spune că până nu ...