Skip to main content

Posts

Showing posts from June, 2022

Marile puteri si regresul omenirii

Acum câteva luni Rusia a inceput un război care pare-se ca nu se mai termina. Un război în care sunt teritorii cucerite ca pe vremea otomanilor. În fine, nu ma asteptam să se desfășoare asa războaiele în ziua de azi, cu tancuri și bombe aruncate în civili. Și toate astea pentru ce? Pentru a satisface nevoia de război si testosteronul exacerbat al celor din conducere. Și pentru a consuma niste armament, evident, ca doar UE a trimis muniție, NATO la fel. Pai și armamentul ăsta trebuie să evolueze, să fie testat, unde să faci asta dacă nu într-un nou război? E cumva nedrept că acum dramatizăm, războaie sunt și au fost în multe zone, doar ca nu erau acana, lângă granita noastră, motiv pentru care suntem probabil și mai implicați emoțional sau am fost, că știi cum e, vorba aia, când te-obișnuiești și spânzurat e bine, iar noi am devenit din ce în ce mai neimplicati odată ce ne-am obișnuit cu gândul, și fie vorba între noi, acum vin cei care cel mai probabil chiar au nevoie de sp...

Cine a furat vizualizările pe Youtube?

Folosesc Youtube ( a se citi iutub, cum pronuntam marea majoritate) zilnic. De cand cu youtube premium, a inlocuit orice alt tool de ascultat muzica. Pe vremuri era spotify, cat mergeam cu metroul mai dădeam de o melodie noua, mai ascultam una veche, dar acum ascult mai mult pe laptop, deci, Youtube premium.  Imi place ca imi sugereaza la ce sa ma uit,  desi mai stric din cand in cand sugestiile urmarind cine stie ce mizerie, dar cand ma uit la trending îmi salta inima de fericire (pe naiba). Efectiv nu pot sa inteleg cum ajung in trending tot felul de manelisti, din ce inteleg numarul de vizualizari te ajuta sa urci in trending. Cum Maica Precista pe locurile fruntase sunt niste no name, Tzanca Uraganu, Dani Mocanu, Gheboasa, Adrian Norocel (doar ce am aruncat un ochi acum).  Cine naiba sunt oamenii ăștia? Sa ma ierte al de sus, dar nu pricep. Cine naiba asculta asa ceva? Pe cuvant ca daca erau niste oameni mai cat de cat, fie chiar si manelisti, de-al de Cop...

Confesiunile unei mame imperfecte

Am ascultat acum doua zile un video cu Gașpar Gyorgy și Diana Stanculeanu despre cartea "Confesiunile unei mame imperfecte" a Harrietei Lerner. Nici nu stiu cum am dat de el, sincera sa fiu, insa mi-a sunat bine titlul și știind-o pe Diana Stanculeanu m-a făcut curioasa.  Pe Diana Stanculeanu am descoperit-o intr-un curs online despre gestionarea tantrumurilor filmat de către cei de la" La primul bebe", fiind psiholog și psihoterapeut. E atat de fireasca și plăcută, încât nu ai cum sa nu o îndrăgești de la primele cuvinte. Am avut multe "aha" - uri și sper ca am și reținut multe pentru ca efectiv ma tem de tantrumuri, imi este extrem de frica ca nu voi ști sa le gestionez corect. Din discuția celor doi, căci am deviat din nou de la subiect, am înțeles ca e vorba despre o carte a unei tipe psiholog care povestește că maternitatea a fost la fel de fireasca precum profesia de astronaut. Fix așa am simțit și eu, de unde ma asteptam sa am instinct matern care s...

De-a râsul-plansul, așa sunt meșterii

În urma cu mai bine de 10 ani mama a plecat în Belgia. Vreo 3 ani am bântuit și eu pe acolo, insa m-am întors în țară, decizie pe care uneori o regret, alteori nu. Apartamentul în care am copilărit a rămas nevândut, deși s-au perindat multe persoane prin el (întotdeauna rude sau prieteni) și multe amintiri au dispărut ca prin minune, deși erau puse la păstrare în balcon. Pare-se ca au încurcat persoanele care au stat acolo gratuit sau aproape gratuit, ca doar nah, orice fapta buna rămâne nepedepsită. Anul acesta ne-am hotărât sa îl renovăm pentru noi, sa avem unde merge vara la mare. Nici asta nu știu dacă e o decizie buna sau proasta la cât de mizerabila e apa marii de la noi și plaja. Nu, nu din vina ei, ci din vina muritorilor de rând. În fine, hai ca punem gresie, schimbam gresie, găsește mama om, nu mai răspunde la telefon după o luna în care am stat sa îl așteptăm să se prezinte. Bun, asa sunt meșterii, mor după vorba asta care cred ca ar trebui sa te facă sa te simți...

Ferma animalelor

Saptamana trecuta plănuiam sa petrecem în we macar o ora doar noi doi, fără copil. Urma sa vina mama și am zis, gata, aia e., profitam. Toate bune și frumoase, doar ca planul de-acasă nu se potrivește cu cel din târg, așadar ne-am trezit ca am petrecut un weekend de vis cu mama și copilul 👀. Vorba vine, un weekend, căci a venit sâmbăta după-amiază în București și astăzi a avut ceva treabă iar mâine pleacă. Nici vremea nu ne-a ajutat sau prognoza care anunța cu surle și trâmbițe un potop, motiv pentru care ne-am găsit fericirea la Ferma Animalelor. De dinainte sa avem copil imi doream sa merg la Ferma, dar am câștigat acest drept odată cu noul statut. E drept, pentru mine animalele sunt pet, indiferent de talie, indiferent de rasa, nah, copil crescut la bloc. Daca ar trebui sa vânez aș muri de foame linistita, dar slava Domnului nu e cazul.  Îmi place tare mult ca e aproape de casa cumva, la numai 15 minute de mers cu mașina, cam asa. Distracția e garantată indiferent d...

Viața de mamah de cățel și purcel

Va amintiți când v-am zis ca e fun să ai un cățel și un copil mic în casă? De atunci Delia a inceput sa bântuie mai mult și inevitabil sa pună mâncarea câinelui în apă, să toarne apa lui pe jos. Într-una din dimineti m-am trezit chiar mancand o boaba de-a câinelui înmuiată în iaurt, pe care probabil a pus-o Delia in bolul ei pe care l-am terminat eu. Da, mai scot și de la ea din gura mâncare de câine, asta cred ca o ascunsese bine în mânuță sa nu i-o iau.  Well, astăzi mi-am luat inima-n dinti și am ieșit cu amandoua afară, fără să o țin in sistem pe Delia, în ideea de a-și consuma un pic energia și a dormi mai bine și mai mult.  Toate bune și frumoase, inevitabil am avut problema cu lesa, cu ținutul de mână, bașca pălăria pe care nu vrea sa o țină pe cap, dar hai să zicem ca le-am rezolvat. A dat de niște pasarele pe care le-a alergat, o canalizare în care a bagat frunze și o baltoaca în care Peppa Pig s-a bălăcit. Colac peste pupăză, a mai călcat și într-un rahațel de câine....

Pădurea Cernica - oaza noastră de liniște

Căldură   mare , Moncher!  Și  unde  să   te  retragi  dacă  nu  la   pădure ? Ne-am echipat cu mic cu  mare   și  cu foarte mic (aka Happy -  câinele ), am luat  apă   și   câ te  ceva de  mâncare   și  am  dat  o  tură   la   pădure  ieri. S ă   zic   că   facem  maximum 20 de  minute   până  acolo cu  mă și na .  Pădurea   Băneasa  e  tare  departe de noi  și  de vreun  an  am descoperit  Pădurea  Cernica, o  adevărată   oază  de  liniș te   lângă   București , unde doar  bicicliștii  ce  te   mai   deranjează .  În  rest e  liniște   și  pace,  păsărele ,  broscuțe ,  câte -un cormoran,  rațe  mai mici  și  mai  mari ,  câte -un pesca...

Dolce far niente

Imi place Thassos. Îmi amintesc ca prima data când am venit aici era o doamna care începuse sa danseze în strada pe muzica greceasca ca și cum nimeni nu era în jur. Mi-a plăcut imaginea mult.  Ieri am văzut un scuter cu o geanta de plaja pusa în el. La vedere, cum nu vom vedea în România probabil niciodată. Asta înseamnă siguranță și încredere, cu ce se lauda Poliția de la noi, dar nu imi pare ca se aplica.  Când am venit de la plaja am testat și noi cât de sigur e orașul Limenas, am lăsat caruciorul afara, dupa câteva ore era tot acolo. La plaja nu am stat panicata, cum stam în Constanța când mergem la plajă, de te temi sa nu iti ia cineva geanta cat ești cu spatele, nu mai vbim de mers în apă...  Deseori vezi geamurile mașinilor lăsate pana jos. Nici asta nu vom vedea pe litoralul nostru, cu siguranță. Am văzut doamne mai în vârstă care erau ba pe biciclete, ba pe scuter. Mi se par asa relaxate.  Pana si doamnele care lucreaza la serviciul de salubrizar...